Nu e doar un obiect plin de vopsea

    In viata, nu vei putea lasa loc niciodata doar pentru un salut. Nu te vei multumi nici cu o banala stransoare de mana si nici cu un gest prin care sa starnesti atentia. Vei dori sa incerci altceva cum ar fi o imbratisare calda prin care sa cauti o lacrima de fericire in acea persoana transparenta care sa-l coloreze. Vei ajunge sa sari la gatul ei numai ca sa simti ca esti capabil sa o sufoci cu iubire, ca in final sa ii pupi obrazul in semn de multumire ca iti e alaturi.   

    De-a lungul anilor vei vrea sa elimini singuratatea intr-un mod brutal si deodata. Ai fi in stare sa iei un cutit pe care sa ti-l infigi in inima numai pentru a distruge acest sentiment. Te-ar face sa zambesti malefic cand vei observa primele picaturi care se scurg si te-ar bucura sa asisti la moartea ta; dar am schimbat subiectul.

   Ai sa vezi ca vei simtii nevoia sa stai in compania unui prieten pe care sa il stii langa tine mereu, cu care sa incarci un album intreg numai de amintiri, cu care sa imparti un loc special si nu in ultimul rand, cu care sa fi fericit. 

Melancolie Tarzie

Nu stiu ce faci tu SABA dar eu nu imi gasesc starea. Azi, prima zi a blogului AaDC m'a facut sa gandesc mult. Stii la ce concluzie am ajuns? De fapt... sa incep cu inceputul.

Ai zis ca poza de la Postarea anterioara a fost prima poza facuta cu gasca. OK. 

Apoi ai zis ca nu iti mai amintesti ce a fost initial AaDC. OK.

Doar ca astea doua chestii m'au pus serios pe ganduri. M'au facut sa realizez ca a trecut mult timp nu? A trecut o groaza de timp de cand au fost cartitele. Asta e a 3-a vara. Acum 3 ani incepeam sa ne distram. Si ne'am distrat. 3 luni de zile. Apoi a inceput scoala. Mai putin timp pentru NOI. 

Dar stii ce? Sunt melancolica. Cititorii vor crede ca ma adresez doar tie, Saba. Desi nu cred. Nu cred ca ma adresez nici macar mie, apoi tie. Nu stiu de ce imi vine sa plang... Sunt melancolica din cauza picaturilor de ploaie care se lovesc de geam sau sunt doar obosita. Nici eu nu stiu. Dar mi'ar placea sa aflu.

Si acum sa continui ideea. Stii la ce concluzie am ajuns?

Ca acum noi ne agatam de un fir, de o amitire veche, de o vara, fara sa realizam ca, de fapt, Cartitele au disparut. Dar asta spune si titlul nu?

AaDC - Amintirile a Doua Cartite

Un altfel de inceput:

Fragment. Fragment din AaDC, o incercare esuata de a scrie o carte. Autorul? Nu. Autoarele? Da. Sabina si eu.

Practic, nu suntem animale. Teoretic..sa spunem..discutabil. Titlul are legatura cu noi, dar asta va spunem mai tarziu. De ce "noi"? Pentru ca suntem doua (nu doi), suntem prietene ( cele mai bune prietene). 
Am fost colege incepand cu scoala generala, clasa a VI-a A. Eram genul de colege care nu isi vorbesc decat daca e neaparata nevoie. Apoi, in noiembrie-decembrie ne-am trezit prietenele cele mai bune, asa, brusc si dintr-o data. Asta a fost de mult. Trebuie sa ma ajuti sa imi aduc aminte detaliile. Detaliile sunt importante intr-o povestire, nu ? 
De fapt, nu tocmai brusc. Mie decembrie imi spune cam asta : frig, calorifer, taclale, glume, zambete, rasete. Stiu sigur ca imediat dupa ce am inceput sa vorbim am fost de acord sa ne mutam amandoua in banca. Da, banca a 2-a de la fereastra. Hmm, cum era melodia ? 
,,In randul 4, banca de la geam/ E un crampei din viata mea”  Dar nu am apucat sa stam impreuna prea mult timp. Am fost nevoite sa ne mutam cu colegii nostrii.. Tu stateai in prima banca, iar eu in spatele tau. In spatele nostru stateau Alex si Ilie, viitoare Cartite. Si stateam in pauze numai noi doua langa caloriferul cald, si asa, asteptam sa se sune, asteptam vacanta de iarna. Tu urmai sa pleci in America chiar inainte de a veni vacanta. Imi aduc aminte, a fost cea mai lunga vacanta din viata mea. Numaram zilele. Voiam sa te intorci mai repede. Si asta fara sa le zic colegelor noastre, pentru ca ar fi urmat barfa de rigoare si incercarile disperate de a ne desparti intr-un fel sau altul.  
Adevarat. Pacat ca dupa ce ne-am imprietenit, nimeni nu a vrut sa mai vorbeasca cu noi. Si in plus.. Chiar numarai zilele ?  
Nu Sabina. Numaram orele. Mie nu imi pare rau ca nu a mai vorbit nimeni cu noi. Ma simteam bine in compania ta. Nu imi pasa de gurile rele. Nici acum nu imi pasa. 
(Ci ti iubieeeesc !!) Nici mie nu imi pasa, dar nu imi convine ca cineva sa spuna ceva urat despre tine sau despre noi. 
[...] 
Zi-mi Sabina, cand ne-am dat seama ca ne completam perfect, desi nu  semanam deloc daca se uita cineva la noi? (In privinta viitorului am mai vorbit noi. Nu ai la ce sa te astepti.)

Destinul stia de la inceput. Noi ne-am dat seama imediat dupa ce am vorbit si ne-am continuat discutiile chiar daca puteam ramane doar doua straine care se salutau numai pentru faptul ca invatau in aceeasi incapere.
Tin minte cand ne-am intalnit prima data in afara  scolii din pura intamplare. Eu eram cu maica-mea la cumparaturi, tu la fel. Ma oprisem la magazinul de ziare sa imi iau o revista cand ti-ai pus mainile pe umerii mei si ai zambit si ai facut ,,Hey! Ce faci ?’’. Maica-ta era in spatele tau si tu purtai o pereche de pantaloni deschisi la culoare si un tricou la fel. Erai atat de draguta. Si zambeai. Te-am visat cateva seri. Exact ca un ingeras erai. Inca ma mai gandesc la asta. De cate ori imi era dor de tine imi venea in minte imaginea aia.
Si ce fata facusesi! Era o combinatie intre uimire, teama si fericire.  

Acum explicatiile. Dupa cum am spus mai sus, am lucrat amandoua la asta. Un fragment lipseste din motive pe care nu o sa le stiti. ^^ [Da. Ne plac secretele]  Scrisul Italic reprezinta frazele mele, scrisul Normal reprezinta ideile Sabinei.

Pozele nu sunt noi, pozele de pe blog, majoritatea, dateaza din timpul Cartitelor Zburatoare. 
P.S. Poza aceasta se presupune ca e prima poza facuta in cadrul gastii.

Start!

Si asa a inceput totul...